Ce hacuiala!
Traducere din limba engleza de Sanda Aronescu Romanul care l-a propulsat pe Jonathan Coe in topul celor mai importanti romancieri britanici este Ce hacuiala! 1994, pentru care a primit prestigioasele John Llewelyn Rhys Prize in Anglia si Le Prix du Meilleur Livre Etranger in Franta. Romanul este o satira plina de spirit atit la adresa politicii duse de Margaret Thatcher in anii 80, cit si a societatii de consum."Spre deosebire de romancierii duri ca Will Self, Coe inca se mai induioseaza si se infurie din pricina esecurilor Angliei. Nu este nici pe departe un cinic si, cu toate ca personajele romanului Ce hacuiala! destrama mai toate sperantele in viitorul Marii Britanii, cititorul stie ca idealismul ramine viu atita timp cit inca se scriu si se publica asemenea romane." San Francisco Chronicle"Stilul luxuriant si sofisticat al lui Coe imprima romanului o bogatie aparte. Toate firele aparent disparate se imbina ingenios, alcatuind o analiza multistratificata a obsesiilor, derapajelor, lacomiei si nebuniei omenesti." New Statesman & Society"Jonathan Coe este un scriitor complex, cu un talent deosebit pentru o forma de satira coroziva care nu anihileaza totusi umanitatea personajelor. Preocuparea sa majora este felul in care climatul politic influenteaza vietile oamenilor." The Washington Post
Vorbind pietrei
Editie ilustrata de Tudor JebeleanuScris de Norman Manea in limba romana, dupa o vizita, in calitate de invitat de onoare, la Tirgul de Carte de la Ierusalim, in 2003, poemul Vorbind pietrei e insotit de traduceri in zece limbi: engleza Edward Hirsch si Norman Manea, ebraica Yotam Reuveni, germana Ernest Wichner, spaniola Victor Ivanovici, ceha Jiri Nasinek, maghiara Balazs Imre Jozsef, poloneza Jerzy Kotlinski, suedeza Dan Shafran, franceza Letitia Ilea si italiana Marco Cugno.„Promisesem gazdelor sa scriu un text despre aceasta calatorie, sau despre Tirg, sau despre Israel. Am stat in fata dreptunghiului alb si amenintator al hirtiei, pina cind am inceput sa scriu un soi de «adresare» cvasi-poetica umbrei tatalui meu si umbrei lui Primo Levi, bizar reuniti, dintr-odata, intr-o neasteptata articulare retorica.” Norman Manea
